1.Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: război de ales covoare, stanoc de ales covoare.
Nume locale: „vârstat”, „vârstac”, „război”, „gherghef” (la nordul Moldovei). Concomitent în unele sate de la nordul şi centrul republicii se întîlneşte „stanoc”, „druci de ales”, „cărînghi”, „lemne”, local în r-nul Orhei – „vîrstat cu talpă”. Aceste denumiri deseori depind de forma constructivă a acestui stativ vertical de ales covoare. Drept argument poate servi faptul care afirmă că în unele sate din raionul Soroca (Parcani, Voloave, Vădeni) în anii 70-80 sec. XX concomitent se utiliza termenul: „druci”, care prezenta o unealtă de formă mai simplă – fără „iţari”, la care „rostul” trebuia să-l faci manual, şi totodată în sat se răspîndise „vârstatul”, care avea detaliu suplimentar (iţari), care contribuiau la formarea mecanică a „rostului”.
Război de ţesut cunoaşte două variante:
1) Război vertical, care este o unealtă de lemn specială de ales covoare, are proporţii mari în mediu 2-2,8 m lăţime , 2,5 – 3 m înălţime. Pe o astfel de unealtă se confecţionează covoare integrale de în mediu cu o lăţime de ≈ 2-2,8 m şi lungime de 3 – 4,5 m.
Astfel se unelte de ales sau ţesut covoare se întîlnesc la multe etnii, atît orientale cît şi occidentale, care produc covoare şi tapiserii mari.
2) Război orizontal – unealtă complexă pentru realizarea tuturor tipurilor de ţesături.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Referindu-ne la utilizarea uneltei verticale – „război”, „druci de ales” etc., putem afirma că ele au fost răspîndite foarte timpuriu, deacum prin sec. XIV-XV documentele demonstrează de existenţa covoarelor pe teritoriul Moldovei. E ştiut că anume unealta verticală de ţesut a fost iniţială, apoi apare „stativele” orizontale, care la sudul Moldovei se numesc tot „război”. Toate aceste diversităţi terminologice şi constructive aşteaptă cercetări în continuare detaliate.
Actualmente putem afirma că în perioada anilor 50-90 ai sec. XX pe teritoriul Moldovei au fost răspîndite cîteva variante tipologice a stativului vertical de ales covoare, care au la baza acestei diversităţi „sistemul sau principul de formare a rostului”, prin care se trec firele colorate de lînă – „băteală” pentru a crea ţesătura groasă a covorului, a cărui urzeală este întinsă vertical. Prin urmare, analizînd materialele etnografice de teren respectiv evoluţia lor constructivă constatăm următoarele tipuri ale stanului vertical:
1) „ramă” verticală de ţesut rogojini;
2) stan vertical înclinat oblc „cu rostar” pentru formarea unui rost la ales covorul. Acest stativ cu drucii lateralo-verticali se sprijinea sus pe perete, avînd poziţie oblică şi era imobil.
3) Tot imobil se stabilea un alt tip de unealtă verticală „războiul” sau „vîrstatul”, care se deosebea de cel precedent că el avea detaliile de bază: „drucii, sulurile (de sus şi de jos), „rostarul” pentru a forma un rost şi „iţarul” pentru formarea rostului al doilea.
4) Însă cu vremea meşteriţele preocupate cu alesul covoarelor au contribuit la perfectarea războiului vertical, ca el să poată fi mişcat la necesitate, deoarece în poziţia oblică ocupa mult loc şi nu era comod să lucrezi pe urzeala întinsă oblic au fost puse la drucii laterali „tălpi”, pe care să se sprigine şi stanul devine absolut vertical, avînd „rostar” şi „iţari”, care de fapt este o alternativă a sistemului de ţesut în două iţe, numai că stativul vertical nu are spată, tălchigi, iţe şi a.
Pe astfel de „război” vertical (vrîstat, stanoc de ales) se realizează covoare mari, îndeosebi în satele moldoveneşti din Centrul şi Nordul Moldovei. Însă în satul Tabora, unde exista un afelier de ales covoare pe lîngă mănăstire şi unde se lucrau covoare mari pentru casele boiereşti şi ca zestre fetelor bogate, pentru a alege covoare mai mari este răspîndit „vârstat cu talpă”, care are construcţia de forma unei piramide, a unui triunghi, ce permite a face covoare lungi pînă la 5-6 m.
Structural războiul vertical se compune din doi stîlpi groşi (druci, cărîmbii) nalţi pînă la 2,5-3 m şi groşi cu laturile de 15-17 cm, bine jeluiţi uniţi sus prin „sulul de sus” – o bară rotundă cu diametrul ≈ 10 cm, şi jos uniţi cu „sulul de jos” de 10 cm, cu o vergea netedă cu diametrul de 5-7 cm. Detaliul iniţial, care se fixează printre firele întretăiate (crucea urzelii) este „rostarul”, care se mişcă în jos cu ajutorul „gîngii” şi se face un rost, apoi se împinge cu „gîngiul” în sus şi al doilea rost este făcut de „iţari aşezat în furculiţe de fier” sau şi manual, dacă stativul e de formă mai veche.
Lăţimea războiului de ales de 2,5-3 m permite să lucreze deodată la ales covor – 3-4 femei. Printre altele, la confecţionarea covoarelor întotdeauna lucrează cîteva femei şi toate merg pe acelaşi rînd de rost, alegînd la covor „fir cu fir”, „mutătutră cu mutătutră”. Fiecare rînd se îndreaptă cu o furculiţă de lemn sau ţepuşă şi se îndeseşte cu un pieptene greu de lemn. Lucrul la ales covor este un lucru de foarte mare responsabilitate ca covorul să fie corect realizat, ca desenul ş după culoare să coincidă modelului. Pentru a coordona cu desenul şi firele colorate, care se pun pe fire numărate este una din femei care „citeşte desenul”, „citeşte uzorul”, „conduce alesul covorului” şi cele două femei din părţi merg spre centrul covorului de pun fire colorate respectiv cum se schimbă linia desenului pe fire numărate. Cînd se ajunge la o anumită înălţime se sloboade urzeala şi ţesătura se mişcă, aducîndu-se în faţa meşteriţelor o nouă parte pentru ales. Covorul se face pe două părţi – pe înălţimea „războiului”, trecînd în jurul sulurilor de sus şi de jos.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Materialele etnografice au atestat utilizarea uneltei verticale de ales covoare în comunităţile din nordul şi centrul Moldovei sub diferite denumiri, în dependenţă de performanţa stativului de ales. Alesul covoarelor aproape în fiece sat a fost dezvoltat, însă unele sate ca Plopi, Cernoleuca, Baraboi (r-nul Donduşeni), Tabani, Brînzeni (r-nul Edineţ), Vădeni (Soroca), Tabora, Vărzăreşti (r-nul Orhei s. Sarata-Rezeni (r-nul Leova) şi m.a.
În sudul Moldovei tot confecţionează covoare, şi în unele sate din r-nul Leova, Căuşeni se folosesc de unelte verticale, iar în unele sate se utilizează termenul „război”, numai că acesta este stativ cu urzeala întinsă pe orizontală şi are iţe, tălchigi, vatale, spată şi a. covoarele aici pe acest stative se ţese pe părţi apoi se coase din 2-3 laţi. Vom întîlni mari divergenţe cu privire la procesul de lucru asupra confecţionării covorului.
Reieşind din tehnica de lucru şi denumirea ei la nordul şi centrul Moldovei covoarele „se aleg” fir cu fir în fiecare rînd (rost), pe fire numărate, pe cînd la sudul ţării – covoarele „se ţese şi se aleg”, fiindcă într-un rost merge un fir de lînă din capăt pînă în capăt ca fondal al covorului, iar în alt rost „se alege” respectiv numai porţiunea unde e desenul, din care motiv ţesătura în general a covorului e mai rară, se văd firele urzelii, este îndesită cu spata şi unde e desenul ţesătura e mai plină, iar în reste mai slabă, mai rară.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Astăzi însăşi meşteşugul de ales şi ţesut covoare s-a redus foarte mult din motive diferite: tineretul mai mult că e plecat nu are cine lucra; „moda” s-a schimbat, în case tot mai mult vor să pună covoare pufoase industriale, care sunt foarte multe şi diferite după preţ. Prin urmare s-a schimbat şi structura zestrei fetelor, care nu prea respectă tradiţiile. În republică este materie primă, dar lipsesc instalaţii de prelucrare a lînii şi a vopsitului ei calitativ.
5. Data inventarierii, specialistul:
02.02.2011 dr. Elena Postolachi, cercetător ştiinţific coordonator Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
Stoica G., Postolachi E. ...De la fibră la covor. Editura Fundaţia culturală Română. Bucureşti, 1998, p. 167.
Постолаки Е.А. Молдавское народное ткачество (XIX – нач. XX в.). Кишинев, Штиинца, 1987.
Постолаки Е.А. Орудия народного ткачества у молдаван в XIX – начале XX -// Известия АН МССР, Серия общественных наук, 1983, № 1.
Добровольский В.Н. Кросна//Этнографическое обозрение, 1902, № 1.
Pamfile T. Industria casnică la români. Trecutul şi starea ei de astăzi, contribuţii de artă şi tehnică populară. Bucureşti, 1910.
Marinescu Marina. Arta populară românească. Ţesături decorative. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 32-36
