1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Lăicer
Nume local: lăicer bătut în cheptine – lat ales, lăicer scorţăresc.
În grupa de lăicere sunt incluse piesele groase de lînă alungite, ţesute sau „alese” cu desen, bătute cu cheptene de lemn ca şi covoarele mari în războiul vertical. Ca şi la covoare la acest tip de lăicere nu se observă firele urzelii. Alesul şi „bătutul cu cheptine de lemn” a lăicerelor este răspîndit în zona de centru şi nord a republicii, la sud ele se ţese simplu în 3-4 iţe cu vrîste şi le numesc „ţoluri”.
Lăicere se întîlnesc şi la etniile vecine, la ucraineni ele au mult comun cu „chilimurile” înguste.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Lăicerele în trecut aveau urzeală de lînă aspră răsucită în două ca şi scoarţele, covoarele, în sec. XX – urzeala devine de cînepă sau bumbac răsucite în cîteva fire. Băteala tot timpul a fost de lînă toarsă mediu – „plinuţ”, ca „să fie lucrul cu rost” şi lăicerul cald.
Comparativ covoarele alese lăicerele de asemenea aveau ţesătura groasă şi bine îndesită, însă aveau ornamentul mai simplu, şi erau de proporţii alungite: 1:2, 1:3, 1:4, în dependenţă de funcţia în casă. Deobicei lăicerele se folosesc pe perete în dreptul patului, în decorul camerei de locuit, se acoperea oslonul în casa mare, pe podea în odăi, fiindcă ele sunt calde şi puternice – dese la ţesătură. Cu lăicere şi covoare se împodobesc corturile de nuntă, se dăruiesc în ritualul funerar.
Lăicerele se ţese sau se aleg în stative orizontal în 2 iţe sau alese în războiul vertical.
Referindu-ne la ornamentica şi structura compoziţională a lăicerelor putem afirma că cele mai timpurii au fost lăicerele cu vrîste pe fondal negru, sur, fără chenar sau cu un chenar pe lungimea lui. La nordul şi centrul Moldovei vrîstele colorate de palitră rece, caldă se îmbină după principiul simetric, formînd aşa numitele „scaune” (lăicer în scaune), la sudul Moldovei mai mult predomină principiul de îmbinare a vrîstelor „asimetric” şi mai puţin fon curat.
Mai complicate sunt lăicerele „alese scorţăreşte”, care au ornamentul din motive geometrice vegetale stilizate, scheomorfe, zoomorfe şi a. Acestea predomină în raioanele Soroca, Donduşeni, Drochia, Rîşcani, Edineţ, Briceni etc. Au din 2 sau 4 părţi chenare late cu flori, şuvoaie, linii văluroase, zîmţi etc. Des răspîndite sunt „lăicerele” sau „laturile alese” cu motive în forma de cuburi multicolore, compoziţional unite prin cîmpuri negre, care poartă denumirea de „coasta vacii”, „curcubeul”, „obloane”, „şuvoaie” etc.
Pretutindeni întîlnim lăicere la care avem compoziţii ce îmbină grupe de vrîste cu motive florale, sau geometrice, scheomorfe etc.
Materialele de teren permit a reconstrui procesul de evoluţie al lăicerelor: lăicere cu vrîste asimetrice; lăicere cu scaune simetrice; lăicere cu alesătură la capete; lăicere cu vrîste dar mărgini sau chenar curate fără desen; lăicere cu vrîste şi o margine aleasă pe o lungime; lăicer cu vrîste cu două chenare în lungime; lăicer cu vrîste alternante cu motive alese cu chenar de o singură culoare fără desen; lăicer cu vrîste colorate pe diagonală şi chenar din 2 sau 4 părţi („coasta vacii”, „gard împletit” etc.).
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Lăicerele groase alese şi bătute în cheptine predomină la nordul şi centrul Moldovei.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Confecţionarea manuală a lăicerelor ca şi a covoarelor e în mare scădere. Locul şi funcţia lor le ocupă produsele industriale, iar lîna din gospodării în mare parte se vinde pe nimic sau rămîne neprelucrată, fiindcă în republică aproape total lipsesc instalaţii de prelucrare a fibrelor textile şi vopsirii lor. Tehnicile de lucru manual la ţesut şi ales se uită.
5. Data inventarierii, specialistul:
2.01.2011 Elena Postolachi, cercetător ştiinţific coordonator Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, doctor în ştiinţe istorice, etnolog.
6. Referinte la literatura, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate in comunitate, materiale de arhiva, diferite imagini:
Постолаки Е.А. Молдавское народное ткачество (XIX – нач. XX в.). Кишинев, Штиинца, 1987.
Зеленчук В., Постолаки Е. Коворул молдовенеск. Кишинев, 1990.
Stoica G., Postolachi E. ...De la fibră la covor. Bucureşti, 1998.
Гоберман Д.М. Ковры Молдавии. Кишинев, 1960.
