1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Horboţică
Nume local: horboţică, colţuri, dantelă, împletitură cu cîrligul, dantelă cu acul.
Împletitul horboţelei este o modalitate tehnico-decorativă de a crea textile ajurate dintr-un fir de aţă de o singură culoare prin intermediul unui cîrligel simplu de metal.
Croşetarea ca îndeletnicire artistică de o singură persoană are o circulaţie largă. Ea nu cere ustensile complicate iar motivele se învaţă uşor după scheme, se memorizează uşor fire de aţă se găsesc. Croşeta după numărul ei trebuie să coincidă grosimea firului.
Croşetarea ca domeniu de creaţie este răspîdit la toate etniile vecine – la români, ucraineni, ruşi, bolgari, germani, cehi, poloneji etc.
Ca procedeu tehnic a apărut foarte timpuriu şi se presupune că logic e posibil să fi apărut înaintea ţesutului.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Împletitul horboţelei s-a sedentat ca o îndeletnicire casnică a tuturor femeilor, cointeresate de a-şi împodobi ţesăturile, hainele, locuinţa.
În dependenţă de grosimea firului se pot face piese croşetate de diferite grosimi (de lînă, in, bumbac etc.) şi de diferite nuanţe cromatice şi compoziţii ornamentale. Deşi pentru croşetare servesc scheme de lucru desenate pe hîrtie sau modele deja croşetate, rar cînd vei întîlni două horboţele la fel după tehnica de execuţie, totul depinde de mîna fiecăruia – cum ţine de strîns firul, cît de larg e latul, dacă femeia ştie să croşeteze ori lucrează grăbită şi cu întreruperi.
Din îndeletniciri casnice, începînd din epoca medievală croşetarea devine ocupaţie meşteşugărească în atelierele mănăstireşti şi cele domneşti, în centre urbane.
Arta horboţelelor alături de broderie în sec. XVII-XVIII ajunsese la un înalt nivel de dezvoltare. La început firele pentru împletit se torceau manual sau se procurau din alte ţări pe cale de comerţ.
Arta croşetării se bazează pe un şir de procedee tehnico-decorative. La baza croşetării modelelor stă: „lănţişorul”, „ochiurile goale” – libere, „picioruşele”, „jeteurile”, „picioruşe înfoiate”, „moviliţe – bobi” etc.
Cele mai răspîndite categorii de piese textile finisate şi împodobite prin croşetare sunt: încheieturi şi colţuri la feţe de masă şi prostiri de perete, colţuri la prosoape, prostiri de pat, deschisuri la feţe de pernă. Motivele ornamentale la obiectele ţesute pentru decorul locuinţei sunt: „floarea sunducului”, „coarnele berbecului”, „vazonul cu flori”, „sănătău”, „vîrtelniţa cu jemne”, „prescura”, „hora fetelor” etc. Colţurile, încheieturile sunt late de la 10-25 – 30 cm şi mai mult.
Îndeosebi de frumoase şi calitative se împodobeau cu broderie şi horboţică atributele textile pentru nuntă: prosopul miresei, prosoapele de nuni, ştergarul de cununie, şi toate obiectele dăruite ca zestre (prostirea de perete, faţă de masă şi m.a.). Ca motive ale „colţurilor” de la prosoapele de nuntă apare „pomul vieţii”, „cununiţa miresei”, „hulubii şi pomul vieţii”, „jemnele”, „hora fetelor” şi a. Majoritatea motivelor decorative are o anumită semnificaţie.
Modificările intervenite în procesul de organizare a căsătoriilor şi interesul de a păstra şi respecta tradiţiile în sudul şi centrul republicii s-a ajuns prin anii 60-70 ai sec. al XX-lea la pregătirea a circa 200-250 prosoape „ca legători de nuntă, numărul lor mare a provocat calitate proastă a horboţelelor şi a pînzelor. În prezent s-au dezis de această tradiţie cu sute de ştergare, însă această ofertă mare de prosoape cu horboţele a contribuit la specializarea unor meşteriţe în arta croşetării – „croşeteze”.
În zona centrală prosoapele de nuni şi cele pentru decorul casei au o ţesătură de casă cu vrîste şi cadrilată şi cu horboţică lată din 4-3 părţi. Anume ţesăturile albe brodate, croşetate, ţesute vrîstat îmbinată cu covoare, lăicere, macaturi, păretare se îmbină armonios în casa mare, în odaia de locuit. Piesele ţesute şi croşetate au multiple funcţii.
O grupă deosebită o formează dantelele înguste: zîmţi, tandică, horboţică etc., care se aplică la împodobirea vestimentaţiei: la mangetele şi poalele cămaşelor femeieşti, mangetele bărbăteşti, la colţul brodat şi şorţul pentru ritualul „dezlegarea miresei” la sfîrşitul nunţii şi la multe alte piese utilitar-decorative – milieuri, năfrămiţe, batiste de brîu, batiste de nuntă. În ultimele decenii un avînt de dezvoltare şi-a luat croşetarea obiectelor integrale după mode din jurnale streine. Arta croşetării este unul din modulele de bază, care se însuşeşte în cadrul lecţiilor de educaţie tehnologică în şcoală.
Regretabil, că arta croşetării a pieselor populare, ca şi broderia lor la moldoveni nu a fost cercetată în special şi nu dispunem de o sistematizare multilaterală a lor. Preţioase exemplare de piese cu horboţică se păstrează în colecţiile MNEIN şi alte muzee etnografice.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Purtători ai obiectelor împodobite cu horboţică, îndeosebi cu cele ce se împodobeşte locuinţa este populaţia rurală.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Cu dantele înguste se garnisesc hainele femeieşti moderne, costumele artiştilor din ansamblurile etnofolclorice. Astăzi avem un număr mare de croşeteze – meşteri populari.
5. Data inventarierii, specialistul:
17.01.2011 Elena Postolachi, cercetător ştiinţific coordonator Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
6. Referinte la literatura, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate in comunitate, materiale de arhiva, diferite imagini:
Постолаки Е.А. Молдавское народное ткачество (XIX – нач. XX в.). Кишинев, Штиинца, 1987.
Ciocanu M. Ştergare moldoveneşti. Catalog colecţiile muzeului. Lyceum, Chişinău, 2003.
Şofransky Z. Ştergarul tradiţional moldovenesc. Bucureşti-Chişinău, 2002.
Шарануцэ С. Просоапе популаре молдовенешть. Тимпул, Кишинэу, 1969.
