1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Plăcinte
Nume local: plăcinte, plăcinţele, plăcinţică, plăcintuţe, plăcinte pe plită, în tigaie în zona de centru şi de sud a ţării; plăcinte „poale în brâu” etc.
Preparat culinar făcut din aluat cu umplutură de brânză, de carne, de fructe. Plăcintele sunt atestate pe întreg teritoriul ţării. Se cunoaşte un număr mare de reţete de preparare a plăcintelor: supă compoziţia aluatului simplu, cu drojdie, cu apă minerală, cu bere etc., după împlutura cu care se fac – cu brânză de vaci, brânză de oi, cartofi, varză, varză prăjită, fructe, bostan etc.; după forma acestora – rotunde, lungi, dintr-o foaie – varzară, din mai multe etc.
Sunt atestate la comunităţile etnice, conlocuitoare, şi în Transnistria, România, Bucovina, Ucraina.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
În trecut plăcintele se făceau doar la sărbători în familiile de ţărani. Astăzi ele sunt un aliment cotidian şi de sărbătoare.
În fruntea plăcintelor stă apreciata plăcintă moldovenească cu brânză de vaci aşa numita „poale’n brâu”. Sunt unele deosebiri zonale şi sezoniere. Vara, toamna se fac plăcinte cu verdeţuri („buruieni”) cu frunze de sfeclă, mărar, brânză; cu cozi verzi de ceapă, mărar, brânză; cu fructe – aşa numitele „varzare”, care în trecut se coceau pe vatra cuptorului. Varzarele se fac dintr-o singură foaie, cu fructe, cu bostan şi se coc în cuptor.
Forma tradiţională a plăcintelor este rotundă. Foaia de plăcintă se întinde bine ca foaia de hârtie, se unge cu ulei, unt, se împătureşte în mai multe ca plicul, se pune împlutura şi i se dă forma rotundă. Se coc plăcintele în cuptor.
Sunt atestate în zona de centru şi la sud a ţării plăcinte făcute dintr-o singură foaie întinsă, unde se pune împlutura şi se prăjesc în ulei în tigaie. Acestea sunt gustoase calde, dar nu sunt atât de diferite ca cele coapte în cuptor. Sunt atestate plăcinte din aluat cu drojdie, din aluatul de pâine. Acestea se fac când gospodinele coc pâine şi fac o tavă de plăcinte, care se coc mai repede pentru a hrăni cei ai casei.
Se făceau şi se fac plăcinte la clacă, la şezători, în zilele de duminică, la sărbători, etc. Servite cu un pahar de vin rece scos din beci, altă mâncare nu-i trebuie moldoveanului.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Plăcintele sunt cunoscute şi consumate de toate comunităţile etnice conlocuitoare cât şi locuitorii ţărilor vecine. Varietatea lor este mare după compoziţia împluturii după forma lor, unde şi de către cine sunt pregătite – de gospodinele din comunităţile rurale, de instituţiile alimentare publice – cafenele, ospătării, restaurante etc.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Tradiţionalele plăcinte sunt atestate în cadrul instituţiilor de alimentaţie publică, unde poţi comanda şi procura diferite varietăţi de plăcinte. Ingeniozitatea gospodinelor nu cunoaşte restricţii. Astăzi în magazine se vând foi de „lavaş” din care se prepară plăcinte cu brânză, cartofi, prăjite pe tigaie, se vinde aluat foietat simplu sau cu drojdie, din care se fac plăcinte cu diferite împluturi. Au apărut forme noi de plăcinte, „triunghi” aduse de peste hotare (Grecia).
Plăcintele tradiţionale îşi păstrează locul lor de respect în bucătăria naţională, deseori menţionate de cei care ne vizitează ţara.
5. Data inventarierii, specialistul:
16.11.2010. Valentina Iarovoi, cercetător ştiinţific, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini :
Iarovoi V. Sistemul alimentar – mijloc de păstrare a culturii tradiţionale//Păstrarea patrimoniului cultural european. Chişinău, 2009.
*** Dările de seamă a Institutului de Etnografie aa. 1980-1987.
*** Materiale de teren aa. 1980-2010.
Маруневич М. Материальная культура гагаузов конца XIX – нач. XX вв. Кишинев, 1988.
Яровая В. Традиции и гостеприимства – визитная карточка молдаван//Курсы развивающейся Молдовы. VII том. Гостеприимство и ярмарки как институты соционормативной культуры. Москва. 2009.
