1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume generale: condimente, mirodenii.
condiment – nume dat unor substanţe picante, care se adaugă la o mâncare, pentru a-i da gust;
condimentar – folosit ca condiment
a condimenta – a da gust mâncării, prin adăugare de condimente;
mirodenie – frunza, coaja, floarea, fructul unor plante exotice folosite pentru a da mâncărurilor savoare, un gust picant sau aromat.
Nume local: condimente, mirodenii, verdeţuri, „buruiene”, plante condimentoase etc.
Plantele condimentoase sunt răspândite pe tot arealul european, deşi unele vin din zonele tropicale şi subtropicale.
Sunt practicate pe larg pe teritoriul R. Moldova şi a ţărilor vecine.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Printre principalele condimente obţinute prin comercializare este sarea care ocupă primul loc în prepararea mâncărurilor. Din cele mai vechi timpuri se obţinea prin evaporarea apei de mare, procedeu cunoscut de pe timpuri. Sarea se întrebuinţează la prepararea bucatelor, la conservarea legumelor, a cărnii etc. şi e nelipsită în bucătărie.
Un alt condiment, oţetul, este întrebuinţat în alimentaţie şi se face, de obicei, din vin, din diferite fructe etc.
În timpurile vechi el servea la stropirea salatelor şi a legumelor care se mâncau crude. Întrebuinţare care s-a menţinut şi în prezent.
Mirodeniile au efect în îmbunătăţirea calităţii bucatelor, datorită conţinutului sporit de uleiuri volatile, vitamine, săruri minerale, acizi organici etc. Ele adaugă bucatelor gustul plăcut şi arome foarte variate, senzaţia de prospeţime, aspectul estetic etc., care stimulează pofta de mâncare. Datorită acestor calităţi, ele sporesc gustul hranei, pofta de mâncare şi acţionează binefăcător asupra asimilării hranei. Majoritatea plantelor condimentare dispun de proprietăţi fungicide şi acţionează letal asupra microflorei dăunătoare. Datorită acestor proprietăţi ele sunt folosite la prepararea conservelor şi murăturilor.
Plantele condimentare, sau altfel numite mirodenii, se clasifică în două grupe: mirodenii clasice sau exotice şi mirodenii autohtone care se colectează din localităţile trăitorilor.
Mirodeniile clasice ori exotice au fost cunoscute din vremurile imemorabile şi astăzi sunt cunoscute de toate popoarele. Ele dispun de un gust şi aromă bine exprimată. Ca exemple de mirodenii exotice ne pot servi: piperul negru şi cel aromat, cuişoarele, nucuşoarele, ghimbirul, cardamonul, vanilia, scorţişoara etc., şi sunt de origine tropicală sau subtropicală. Ele se folosesc pe larg atât la pregătirea bucatelor în condiţii casnice, precum şi în industria de conserve.
Mirodeniile autohtone, ce cresc nemijlocit pe teritoriul ţării noastre, la rândul lor se pot clasifica în mirodenii tradiţionale, folosite de popor din vremurile cele mai vechi şi mirodenii folosite mai rar la prepararea bucatelor. Plantele condimentare tradiţionale sunt: mărarul, pătrunjelul, ceapa, usturoiul, coreandrul, hreanul, leuşteanul, şofranul, măcrişul, hreanul, ţelina, păstârnacul.
Mirodeniile folosite mai rar în alimentaţia tradiţională provin din părţile bazinului Mediteranean: magheranul, busuiocul, chimionul, cardamonul etc.
O parte din verdeţuri sau „buruiene” numite în popor, folosite la prepararea şi condimentarea mâncărurilor, se păstrează fie uscate (la umbră), fie murate cu sare.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Condimentele sau mirodeniile cunoscute pe teritoriul ţării din vremuri imemorabile continuă să fie utilizate la prepararea mâncărurilor, conservelor, băuturilor în gospodăriile comunităţilor rurale, orăşeneşti şi a instituţiilor alimentaţiei publice. Fie crescute în grădină, fie culese din natură, fie procurate din magazine sau piaţă.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Astăzi se folosesc pe scară largă condimentele sau mirodeniile autohtone tradiţionale care se cultivă în grădină. Din flora spontană a Moldovei sunt folosite unele mirodenii la prepararea salatelor, mezelurilor, supei şi a băuturilor răcoritoare: busuiocul, chimenul, cimbrişorul, lemnul dulce, menta, pelinul etc.
În prepararea mâncărurilor şi industria conservelor sunt folosite condimentele noi, cât şi cele comercializate pe piaţă, în instituţiile comerciale.
5. Data inventarierii, specialistul:
04.10.2010. Valentina Iarovoi, cercetător ştiinţific, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
*** Dicţionarul limbii române moderne. Bucureşti, 1958.
*** Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei. Iaşi, 2002.
Pavel E. Consideraţii cu privire la alimentaţia tradiţională a populaţiei rurale din Moldova // Revista muzeelor, Nr. 2, 1996.
Iarovoi V. Permanenţe şi continuitate în obţinerea din natură a produselor alimentare // Revista de Etnografie. Nr. 1, Chişinău 2005.
Iarovoi V. Plantele condimentare în bucătăria tradiţională a moldovenilor (manuscris).
Iarovoi V. Materiale de teren.