În contextul celebrării Zilei Internaționale a Patrimoniului Cultural Imaterial, la 16 octombrie 2026, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a organizat a 5-a ediție a Forumului Patrimoniului Cultural Imaterial. La eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației publice de toate nivelurile, ai instituțiilor de cultură și științifice, precum și membri ai comunităților purtătoare de tradiție (în total – peste 70 de persoane). Alocuțiuni de deschidere au susținut Petru VICOL, director general al MNEIN; Corneliu CIRIMPEI, secretar de stat, Ministerul Culturii; Corina CĂLUGĂRU, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe, ex-ambasadoare a Republicii Moldova în Franța și la UNESCO; Liliana CONDRATICOVA, dr.hab., membru corespondent, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei; Diana DICUSARÎ, președinta Uniunii Meșterilor Populari din Moldova.
În cadrul Forumului, Titlul Onorific de Purtător de Tezaur Uman Viu a fost acordat pentru șapte personalități, fiindu-le apreciată contribuția la păstrarea și transmiterea diferitor elemente de cultură tradițională: Dumitru MURUZUC, meșter popular (prelucrarea artistică a lemnului); Lidia MANEA, meșter popular (împletirea loziei); Alexandra MORARI, meșter popular (împletirea în papură); Leonid CULCIȚCHI, poliinstrumentist; Petru NECULISEANU, coreograf; Tudor BEJENARU, meșter de tobe; Lidia BOJESCU, meșter popular (țesutul catrințelor). Primind certificatul de Purtător de Tezaur Uman Viu, fiecare laureat a evocat repere din biografia sa profesională, cum a învățat tradiția pe care o practică și discipolii cărora le-a transmis-o.
A urmat o sesiune de comunicări în care a fost evaluată viabilitatea elementelor înscrise de Republica Moldova în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Au susținut prezentări: Varvara BUZILĂ, dr., conf. univ., șefa secției Etnografie, MNEIN (comunitățile care practică arta cămășii cu altiță); Ecaterina POPESCU, directoarea Centrului de Meșteșuguri „Arta rustică” din s. Clișova Nouă, com Ciocâlteni, r. Orhei (țesutul scoarțelor); Anna CHIOSEA, meșter popular, Muzeul Viu al Covorului, s. Gaidar, UTAG (țesutul covoarelor); Marin BUNEA, specialist principal orchestre și tarafuri, Centrul Național de Cultură Tradițională (interpretarea la cobză); Pavel ȚURCANU, cobzar, profesor, Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” (predarea cobzei în instituțiile de învățământ); Nicolae DRON, meșter popular, s. Gura Galbenei, r. Anenii Noi (meșteșugul confecționării cobzei); Adrian CHIOCHIU, conducătorul Ansamblului „Mocănașii” din Slobozia Mare, r. Cahul (colindatul de ceată bărbătească). O altă serie de comunicări a fost dedicată experiențelor și proiectelor de salvgardare a diferitor elemente de patrimoniu viu – gastronomia tradițională (Viorel și Marina MIRON), hora satului (Denis GÂNGA), marșul cu 24 de întorsături (Gheorghe ȘOVA), cusutul cămășilor tradiționale (Stela DRĂGUȚAN).
Participanții la Forum s-au pronunțat asupra diferitor probleme care pun în pericol viabilitatea tradițiilor populare, precum și au vorbit despre necesitățile pentru a le asigura continuitatea. Concluziile și recomandările participanților au fost reunite în rezoluția de mai jos, adoptată unanim de participanții la Forum.
REZOLUȚIA FORUMULUI PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL
Ediția a 5-a
Participanții celei de-a cincea ediții a Forumului Patrimoniului Cultural Imaterial, care a reunit reprezentanți ai administrației publice, instituțiilor educaționale și de cultură, meșterilor populari și ansamblurilor folclorice, ONG-urilor și comunităților locale, în urma analizei realizărilor și provocărilor curente din domeniul patrimoniului cultural imaterial în Republica Moldova, au adoptat următoarea rezoluție:
- apreciind acordarea Titlului Onorific de Purtător de Tezaur Uman Viu mai multor personalități care contribuie la salvgardarea valorilor culturii tradiționale;
- salutând înscrierea de către Republica Moldova și România, în 2025, a dosarului „Cobza – cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale” în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității;
- luând act de faptul că, în 2026, a fost inițiat un nou dosar pentru Lista reprezentativă…, dedicat horei satului;
- conștientizând responsabilitățile ce revin statului și societății civile pentru menținerea viabilității elementelor înscrise în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial și în Lista reprezentativă…;
- salutând bunele practici de cercetare, valorificare și salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, prezentate în cadrul Forumului de astăzi,
PROPUNEM URMĂTOAREA REZOLUȚIE:
1. A monitoriza în mod sistematic și a susține continuitatea tradițiilor înscrise de Republica Moldova în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității;
2. A promova și a susține activitatea deținătorilor Titlului Onorific de Purtător de Tezaur Uman Viu, la nivel local și național, astfel încât cunoștințele și competențele lor să fie transmise următoarelor generații. Se propune instituirea unei indemnizații viagere pentru deținătorii acestui titlu;
3. Sunt necesare strategii și proiecte, adoptate de Ministerul Culturii și Ministerul Educației și Cercetării, pentru a asigura continuitatea meșteșugurilor populare. Pe lângă fiecare meșter popular trebuie să activeze câțiva ucenici care, ulterior, să primească un document de studii, iar activitatea lor să fie susținută prin indemnizații;
4. A elabora și a implementa, la nivel local și național, planuri și strategii de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, cu participarea activă a purtătorilor de tradiții;
5. A stimula cooperarea între instituțiile centrale și locale în domeniul culturii;
6. A crea și completa registre locale de patrimoniu cultural imaterial, precum și a înainta noi dosare pentru înscriere în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial;
7. A valorifica elementele de patrimoniu cultural imaterial, în educația formală și non-formală, cu participarea activă a purtătorilor de tradiții;
8. A implica comunitățile locale, instituțiile statului și organizațiile societății civile în pregătirea Raportului periodic către UNESCO privind implementarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care urmează a fi prezentat de Republica Moldova până la 30 iunie 2027;
9. A celebra anual Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, la 17 octombrie, prin activități ce aduc în atenția societății valoarea patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova;
10. A pregăti noi dosare pentru Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, având în vedere propunerile exprimate în cadrul Forumului, precum și a participa la alte programe UNESCO dedicate patrimoniului cultural imaterial (Registrul bunelor practici de salvgardare, Forumul ONG-urilor acreditate, Atlasul Internațional al Hranei ș.a.).
Adoptată la Chișinău, în 16 octombrie 2026.

