1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: legendă
Nume locale: poveste, basme, istorie, tradiţie, povestire orală, zic bătrânii...
Legenda este o naraţiune scurtă în proză care explică provenienţa unui fenomen (de regulă, vechi, fabulos), însuşirile distincte şi comportarea unor fiinţe miraculoase, unor personaje şi personalităţi notorii, celebre.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare
Legendele toponimice, hideronimice şi onomastice ilustrează cel mai adecvat pluridimensionalitatea fenomenului, în care semnele statornicirii aşezării şi a omului locului nu acceptă golurile identitar-explicative. De la denumirea unor izvoare notorii după numele gospodarului, care a înţeles să facă fântână în locuri depărtate de sat, la marginea unui drum îndepărtat, dar bătut de multă lume însetată, până la vechi proprietăţi pe dealuri şi văi pitoreşti, numite în continuare cu numele proprietarului, de la movile tainice de la hotarele vechi între sate până la legenda satului românii basarabeni şi-au ajustat răspunsuri / explicaţii, provocaţi de întrebările inerent mitraliate şi de copii, şi de oaspeţi călători/ întrebători, dar şi de propria curiozitate: de unde să se fi luat această apă şi de ce se cheamă cum se cheamă? dar cum se face că aceste nume se mai întâlnesc tocmai în cealaltă parte de Europa?
Funcţia primară a cunoaşterii provoacă imaginaţia şi creativitatea, reluându-se meru firul incandescent al continuităţii – la legendele vechi, deprinse / auzite de la mai bătrânii satului exponenţii virtuoşi mai tineri ai comunităţii fortifică forma de explicare a denumirilor vechi de locuri, izvoare, păduri, poene, mai adăugând ceea ce oferă, nou, actualitatea.
Actualitatea modernă, şcoala, programele artistice cu exploatarea materialului local, televiziunile, festivalurile întrebătoare de material autentic local conferă funcţionalităţi şi provocări suplimentare, testând rezistenţa preceptelor tabuitice, conservatoare, pe de o parte, şi a compatibilizării stilistice a matricei cu materialul nou, modern.
Provocările pestriţe ale situaţiilor de necesitate a legendelor sensibilizează şi trecerea în revistă a celorlalte segmente repertoriale: de la legendele şi povestirile mitologice (cu spiritele naturale, cu metamorfozaţii, cu bolile şi comorile) la cele antropogenetice (originea omului şi a femeii, originea unor părţi ale corpului uman, despre uriaşi, căpcăuni, blajini, popoare mitice, unelte de muncă), de la legende etiologice ( arbori, plante, vieţuitoare) la cele cosmogonice (facerea lumii, a pământului, a cerului, corpurile cereşti, fenomenele meteo, lunile anului).
Tezaurul viu, povestitorul dăruit în orice mediu se face desluşit, iar realităţile moderne cu posibilităţile tehnologice de imprimare şi amplificare stimulează, indirect, valorifică aceşti colportori dăruiţi, notorii în localitate. Amănuntele tehnologice determină schimbarea comportamentală a povestitorului, care şi în cel mai mic cătun e rugat să urce în scenă cu darurile sale – la anumite serbări locale. Şi şcoala oferă alte situaţii de manifestare a legendei – prin cenaclurile literare, prin formaţiile etno-folclorice, care înţeleg să adune şi să valorifice folclor autentic, deprins direct de la sursă, de la informatorul activ, dăruit.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Rară localitate care nu ar cunoaşte povestea / legenda apariţiei localităţii, iar cele mai vechi neapărat au şi mai multă aplecarte spre dezghiocarea descălecărilor demulte, iar aici legendelor le revine partea leului. Alături de bătrânii localităţii intră în competiţie şcoala – prin profesorii de istorie, dar şi de limbă şi literatură română, care înţeleg să conjuge sursa orală locală şi sursele livreşti. De personalitatea profesorilor de română, de înţelegerea şi pregătirea acestora în domeniu viaţa legendei continuă, dar e pusă la grea încercare – şi ea în concurenţă cu internetul atotştiutor.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Legendele nu-şi pot menţine poziţia de odinioară pe toate segmentele. Situaţiile tradiţionale îşi restrâng spaţiul de manifestare, dar apar situaţiile moderne, întrebătoare de acest fel de a explica complexitatea apariţiei unui fenomen ori chiar a vieţii. Tehnologiile moderne fac accesibilă cunoaşterea altor culturi populare, iar contextul comparativ stimulează cunoaşterea materialului local.
5. Data inventarierii, specialistul:
6.02.2011, Iulian Filip, scriitor, cercetător ştiinţific la Sectorul de Folcloristică, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
Ovidiu Bârlea. Mică enciclopedie a poveştilor româneşti. Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976.
*** Legende, tradiţii şi povestiri orale moldoveneşti. Alcătuirea, articolul întroductiv şi comentariile de Gr. Botezatu, Ed.Ştiinţa, 1975.
