Ministerul Culturii
al Republicii Moldova

Grigore Leşe – între Mithra şi Zalmoxis

Joi, 22 Decembrie 2011 09:49 | Interviu, Arena.md

Viorel PATRICHI, ARENA

Îi preţuiam de multă vreme nehodina în căutarea izvoarelor muzicii tradiţionale româneşti. Iar acum am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem "rapsod", este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor. L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din "Cultură" ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului. Compozitori şi interpreţi mediocri "scriu"  şi ei "colinde" despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic. Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea "misteriilor" medievale din ţările occidentale. Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos. Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.

Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee. Cântecul de stea "încântă", pe când colinda "descântă". Colinda are ca destinatar un individ din colectivitate: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna pe cer. Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele neînvins. 

Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru "horile" din alte vremuri. El nu este numai un cercetător fără egal. Grigore Leşe aduce în prezent "vocile" tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu "vocile" arhaice din alte culturi. Acum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia.

 –  Maestre, mulţi români se arată recunoscători nu doar pentru cântecul tradiţional, pe care îl aduceţi spre noi, dar şi pentru distincţia clară între cântecul de stea şi vechea colindă.  Există o definiţie-Grigore Leşe a colindei?

 – Da. V-o spun io. Ştiţi de ce umblu io a colinda? Una - să mă împac cu mine, aşa, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Aşa a fost. De aceea umblă oamenii a colinda. Trei - să se bucure de întâlnirea asta. Asta-i colinda!

 Trebuie să te duci să colinzi tu!

 – Este foarte bine că insistaţi, repetaţi şi repetaţi să nu se facă această confuzie cu cântecul de stea. De unde această insistenţă? Cum să perceapă românul ajuns "internaut" această diferenţă?

 – Io n-am mai auzât o colindă în România de ani de zile! S-o creat modele false. Eu nu dau nume aici... Nu dau că după aia se supără... Dar colinda presupune un studiu extraordinar de aprofundat. Dar nici cercetătorii nu au rezolvat-o până-n capăt, nici Monica Brătulescu, nici Cristian Istrătescu-Târgovişte... Am trecut prin teoriile lor, le-am văzut...

Dar dacă nu se umblă a colinda, degeaba tot vorbim noi din cărţi... Şi toţi cercetătorii se duc la cărţi. Se închid între patru păreţi şi iau cărţi: Densuşianu, Herseni... şi tăţ scriu unul după celălalt. Dar nu trebuie să scrii, trebuie să te duci să colinzi tu! Păi dacă nu colinzi tu, de unde să ştii dimensiunea colindei? Că e colindăăă!...

 Trebuie să mă duc de unde apare Lumina!

 Încă ceva. Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări... Este vocală. Aici intrăm exact pe ştiinţă. Eu nu vreau să repet ce-o scris ei. Io ştiu că mama când mă trimete la colindat, atâta îmi zâce: Băi, ia-o di la Răsărit! Păi nu-i şcoală asta?

 Iar ei o iau de la asfinţât în ziua de azi! Ei nici nu ştiu unde-i asfinţâtu şi unde-i răsăritu... Ce-o vrut mama să-mi spună când mi-a cerut s-o iau de la răsărit? Că de-acolo vine Lumina. Io nu pot să mă duc contra Luminii, io trebuie să mă duc de unde apare Lumina...

"Retrăirea căii"

– Semnificativ - mama, nu tata... Şi ce v-a mai învăţat mama?

–  Ce m-o mai învăţat mama? M-o mai învăţat mama un lucru că, dacă mă duc la colindat, să nu ocolesc căsile. Înseamnă că io parcurg un drum clar şi trebuie să mă întorc tăt pe acelaşi drum. C-aşa zîce câtră mine: Ştii ce? Tu te ţîi de drum! Ce vroia ea să-mi spună? Că-i femeie simplă, cu două clase. Că dacă io mă duc pe drumul acesta, io trebuie să mă întorc pe acelaşi drum înapoi... Adică, la asta se spune "retrăirea căii"... Şi, dacă mă întorc înapoi, zîce să nu uiţi colacii la lele Floare, îi leşi acolo că-i cu ghizuială, îi iei pe botă de la ceilalţi, că nu putem mere cu tăţ colacii, că erau mulţi colaci. Şi vinem acasă... Auzăm pă bătrânu, pă străbunicu. Tu Năstăsâie, tu te duci amu cu Ion de-acasă, da ştii ce, să nu să stingă focu în vatră.

Dacă să stânje focu în vatră, era un semn rău. Focu este lumina, viaţa. Iar viaţa asta de-aici în stânga şi în dreapta are doi fraţi – Răsăritu şi Apusu. Deci io nu pot să mă duc contra Lumii.

Spunea cineva la Televiziune: La noi, dacă le dai mere, le-aruncă pe scări. Zâc, nu cred. Eu am prins vremea ceea când mâncam mălai şi chită numai la Crăciun şi la Paşti. Şi când primeam colacu aista făcut, era mare bucurie. De fapt, colacu acesta ce reprezintă? Colacul de la colindă reprezintă încătuşarea Întunericului şi forţa Binelui. Când dau colacul, io dau încătuşarea, adică Întunericul a fost anulat. Este o întreagă poveste aici... nu insist.

Cântecele de stea (O, brad, frumos, o, brad frumos..., Ce vedere minunată...) nu au refren. Dezvoltă o temă biblică. Ce se întâmpla la naşterea Mântuitorului.

Colindele sunt războinice. "Leru-i Leru/ Tinerelu"... Mă întreba cineva prin telefon aseară de la Arad: "Grigore, ai avut când ai colindat, nişte animale..." El o vrut să afle ştiinţa printr-un telefon... "Da, ţi-ai luat bilet la concert?" "Nu, dar nu mai sînt... Da aveaţi în mână... ce-aveaţi în mână..." Da, bâtă, botă, toiag. "Da, ce avea în capăt?" El voia să ştie ştiinţa... Ştii ce-avea în capătu botii, mă? Ave un aurolac... Dacă vrei să afli, tu tre să vii la mine cinci ai, să stai cu mine la cursuri, să-ţ spun ce-i în capătu botii... Nu, ei vor să ştie peste noapte... Dar când îi zâci ce-i în capătu botii, nu mai spune de unde ştie... El îi deja ştiutor!

Cu alte cuvinte, lumea e perfidă. Iar colindele nu suportă perfidia. Colindele suportă smerenia. Unii vor să facă o industrie din colinde. Aici îi toată povestea. Veniţi la acest concert şi dacă nu-ţi vede oameni potriviţi... Că vin cu desagi cu colaci în scenă şi să umble prin sală să deie colaci. Adică colindătorii colindă şi tot ei să dea şi darurile. Asta numa la noi se întâmplă! Domnii colindători trebuie să fie răsplătiţi. Nu, la noi îi invers. Vineu bucureştenii să mă filmeze în Lăpuş şi vinem io la Bucureşti. "Da cu horinca cum staţ?", mă întrebau tăt pă mine. Bă, păi cum îi la voi? Când viniţ la noi, trebuie să fim noi di omenie. Şi când vinim la Bucureşti, tăt noi? La noi nu-i aşe! Când viniţ la noi, noi suntem oamenii responsabili de primire, şi când vinim noi la Bucureşti, voi trebuie să fiţ di omenie. La voi nu-i aşe? Apăi Ha,ha! şi râde.

 "Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."

– Aţi descoperit în colindele vechi elemente ale cultului mithraic şi ale cultului zalmoxian. Ce relaţie există între ele? Mai concret, despre ce este vorba?

–  Vă spun... De exemplu, când erau sacrificiile zalmoxiene, erau sacrificii umane. Tre să moară cineva. La cultul mithraic, sunt sacrificate animale. Ei umbă pă tren, da dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!... Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? Am văzut nişte copchii atâta de talentaţ şi cântau "O, ce veste minunată!" şi atâta forţau glasurile, mi-o fo milă dă ei. Şi i-am chemat deoparte şi le-am zis: Ia cântaţi voi aşa - "O stea s-a ivit, o stea s-a ivit/ De la răsărit, de la răsărit!". În cinci minute, copiii o cântau cu atâta plăcere... Dar trebuie să ştii, să fii pedagog.

În cultul mithraic sunt aceste animale. Animalul când chică de pământ, ce înseamnă asta? C-o murit anu! Moare anu, că-i Moşu Crăciun, el e anu, moare şi reînvie. De ce tăt cântăm noi în Maramureş "O, moarte ce ţ-aş plăti/ La mine de n-ai veni, /Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."? Adică trecerea la viaţă prin moarte.

 "Dumnezău îi mai mare, da' Moşu-de-Neam..."

 Partea religioasă... mă puneţ într-o situaţie delicată...

Toate aceste obieceiuri vin de undeva. Şi s-au impus. Peste ele, s-au suprapus obiceiurile creştineşti. S-au amestecat calendarele şi s-au schimbat mereu. Toate aceste sărbători să le serbăm de Crăciun şi să zîcem că-i Isus Cristos... Şi în loc de Soare din cultul mithraic, îl punem pe Hristos. OK! Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo. "Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?" Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ. În Ţara Loviştei, dacă-i întrebi, cine-i mai mare de lege - "La mijlocu Cerului/ Este-o masă..." şi spune că la masă stă Dumnezău, stă Moş Crăciun. Şi dacă-l întrebi pe bătrân cine-i mai mare, Moşu-de-Neam sau Dumnezău? Şi el atunce stă pe gânduri şi zîce: "Să nu-mi fie cu păcat, doară Dumnezău îi mai mare, da..." Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu creştină. Şi de aceea întâlnim aceşti Moşi de Neam şi mormintele lor prin grădini... Aşa să înmormânta. Îi ţîneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţîne... Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam. O să-i auzâţ când colindă... că nu io i-am învăţat să colinde...

Să-l vedeţ pe iranianul Amir cum cântă colindele de Soare... cum geme... parcă nu ar şti să cânte...

Să bem apă şi să mergem la prezentare la Opera Naţională, la Damian Drăghici, că vre el să facă nu-ş-ce academie mondială..."

 *******

 Şi Grigore a mutat satul românesc pe scena Sălii “Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române. Colindători aduşi din Ţara Loviştei – Vâlcea, din Munţii Apuseni... şi a făcut aşa, un fel de polifonie a colindelor, aşa cum se auzeau altădată simultan mai multe alaiuri diferite la trei-patru case. Amir Hodai a cântat despre reînvierea Soarelui. “Amir Hodai înseamnă fiul Domnului în persana veche. Dacă ar cânta asemenea cântece în ţara lui, nu ar fi arestat, ar fi omorât”, ne-a povestit Leşe...

 Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor. De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban... şi asta îl irită. "Să mă devalorizeze ei?!... Numai la Realitatea TV am refuzat până acum patru emisiuni... Eu nu-s Gheorghe Dracu şi nu vreau să schimb lumea... eu nu-s cu politică şi mă feresc şi de interviuri, că dacă tot apar aşa pe televizor, nu mai scapă lumea de mine, domnule... Adică Leşe-n sus, Leşe-n jos! Băi, stai! Ho!..."

Cum să devină el... tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de  "creaţia populară". Poate pentru că nu există "creaţie populară". Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi... reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe...

Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur...            

Subscribe to Fluxuri Distribuţie
9999999999999999999