1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Butnăritul
Nume local: Dogăritul
Este un meşteşug specializat, practicat de unii ţărani în gospodăriile lor din timpuri vechi. Au existat şi sate întregi specializate în confecţionarea vaselor din doage de tip închis –butoaie, poloboace, fedeleşe şi a vaselor din doage de tip deschis - buţi, căzi, căzi pentru flori, găleţi, ciubere, puține, balerci, albii ş.a. Confecţionarea vaselor de dimensiuni mici pentru necesităţi casnice era un domeniu înrudit cu botnăritul şi se numea văsărit. În butnarit au fost mai preţuite speciile de lemn tare-stejarul, salcâmul alb, fagul, frasinul, care aveau structura mai densă , mai durabilă şi erau mai potrivite pentru confecţionarea vaselor de capacitate mare şi medie. Ele serveau la prelucrarea fructelor, poamei, muratul legumelor, fructelor şi pomuşoarelor cât şi păstrarea ţuicii, vinului, produselor alimentare (mierii, cărnii, brânzei ş.a.) fiind solicitate frecvent nu numai în zonele pomicole şi viticole. Are o circulaţie generală, fiind mai frecvent practicat în raioanele împădurite (zona de codru) in centru (Orhei, Străşeni, Hînceşti, Teleneşti, Şoldăneşti), ale R. Moldova. Cu denumiri similare a fost practicat din cele mai vechi timpuri în satele din România(Ţara Vrancii, Buzău, Prahova, Suceava).
Butnăritul s-a practicat ca meşteşug specializat din vechime. Confecţionarea vaselor din doage necesită cunoştinţe şi abilităţi speciale, cât şi echipament şi scule specializate pentru anumite operaţii-scule pentru tăiat şi despicat lemnul ca ferestrăul mare şi mic, securea, toporul, barda, dalta şi mezdreua; scule pentru geluit şi sfredelit ca gilăul mare, rindeua, ghinătoarea, ghinul, gărdinarul, sfredelul, burghiul; scule de măsură şi control ca compasul, cotul, măsura, metrul ş.a. Pregătirea şi tăierea doagelor se făcea de obicei în lemn verde „pe gros”. Deosebit de apreciate erau vasele cu doagele confecţionate din lemn despicat cu securea ori toporul (din dispicătură). Ele erau mai uşoare şi mai trainice. Finisarea doagelor se făcea pe un scaun special cu o lamă de metal cu 2 mânere de lemn, de formă dreaptă ori curbă. După 3-4 săptămâni necesare uscării marginile doagelor se netezeau cu gealăul. Încheierea vasului se făcea prin mai multe operaţii: a)fixatul doagelor cu „prinsoarea”, mai apoi cu cercuri din lemn sau metal, b)retezarea marginilor vasului la ambele capete cu ferestrăul, c) gărdinirea, executarea şanţului în care se montează fundul vasului, d) netezirea vasului prin interior, e) montarea fundurilor,f) netezirea exteriorului vasului cu tesla şi gealăul, g) sfredelirea vranei. În timpurile mai vechi meşterii lucrau adesea la comandă utilizând lemnul clientului iar livrarea mărfii se făcea din atelier. Existau şi dogari ambulanţi, ce cutrierau satele cu uneltele în spate şi căutînd să repare butoaie vechi ori să facă vase noi din materialul clienţilor. În satele specializate în butnărit se produceau volume mai mari de vase. Se lucra de obicei cu lemn procurat. Concurenţa între meşteri era mare de aceia şi desfacerea mărfii se făcea în târguri. Cel mai potrivit timp pentru vânzări era la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Uneori în căutarea pieţelor noi de desfacere butnarii se deplasau la distanţe mari.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtatoare:
Din satele specializate altădată în confecţionarea diferitor articole de butnărit au supraveţuit puţine. Horodca şi Ulmul din r-l Ialoveni, Condriţa şi Scoreni din r-l Străşeni, Lohăneşti r-l Hânceşti, Sadova r-l Călăraşi, Chipeşca din r-l Şoldăneşti - sunt sate unde lucrează mai mulţi meşteri butnari. Majoritatea din ei lucrează cu echipamente electrice, adesea confecţionate şi adaptate
la necesităţile individuale. Facilităţile tehnicii moderne încurajează şi onorează munca meşterilor butnari. Mulţi lucrează cu lemnul clientului alţii sau adaptat la cerinţele pieţii şi cumpără lemn pentru produsele viitoare.
Ca formă de încurajare a meşterilor din acest domeniu Uniunea Meşterilor Populari din Moldova organizează expoziţii şi târguri anuale. Pentru practicarea cu succes a activităţilor meşteşugăreşti în sprijinul meşterilor sunt Legea despre meşteşugurile tradiţionale(2003), Legea despre patenta antreprenorială(1998).ş.a. acte normative.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Schimbările social-economice din a II jum. a sec. XX au limitat substanţial arealul de existenţă şi funcţionare al butnăritului. Tradiţiile lui astăzi sunt preluate în bună parte de mica industrie. În condiţiile când materia primă se scumpeşte continuu, producţia lor nu este în stare să suporte concurenţa cu multitudinea de recipiente din inox, materiale sintetice, mase plastice care sunt mult mai ieftene şi se confecţionează prin metode industriale. Ramura vinăritului (solicitantul principal al butoaielor) s-a industrializat în bună parte, modificând tehnologiile de păstrare şi maturare a vinului. Meşterii butnari continuă să lucreze pentru o piaţă mică, la nivel local, activează sezonier pentru satisfacerea necesităţilor comunităţilor rurale.
Mulţi din ei se orientează la confecţionarea mărfurilor ce nu pot fi produse în tiraje mari, produse de unicat, lucrări cu caracter etnic, piese tradiţionale cu caracter decorativ, piese de artizanat şi suveniruri originale . Dezvoltarea industriei turistice în Republica Moldova ar servi un real suport în supravieţuirea şi perpetuarea acestui meşteşug vechi.
5. Data inventarierii, specialistul:
18.02.2011. Ion Bălteanu, cercetător ştiinţific, MNEIN.
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
G.Stoica, P.Petrescu Dicţionar de artă populară. Bucureşti, 1997.
V.Butură. Străvechi mărturii de civilizaţie românească. Bucureşti., 1989.
V.Butură. Etnografia poporului român. Cluj-Napoca., 1978.
E.Florescu, A. Chevallier. Valea Bistriţei-tradiţii populare. Piatra-Neamţ., 1993.
В.М. Стрежнев. Производство бондарных изделий.
широкого потребления. М.,1945.
Articole şi instrumente de butnărie aflate în patrimoniul muzeelor din RM, cea mai complexă fiind cea de la MNEIN.
Colecţia particulară de instrumente de butnărie şi lemnărie a lui Petru Costin din or. Chişinău.
Informatori din teren:
Ion Ursu, meşter butnar din s.Vălcineţ, r-l Călăraşi; a.n. 1931.
Nicolae Preaşcă, meşter butnar din s.Horodca, r-l Ialoveni, a.n. 1958.
Dumitru Tătaru, meşter butnar din s.Sadova, r-l Călăraşi, a.n. 1938.
